…care mai ştie cum suna
chitara aceea? Ca un plânset..ca un mieunat…
o dată,
ascultam în căşti piesa asta,
mă uitam în sus,
la înălţimea unui felinar, noaptea,
afară ningea tare,
fulgii îmi intrau în ochi.. Eu priveam infinitul în sus, cum cădea peste mine…
“Remember when you were young”.. Infinitul cădea, spre minus,
mie mi se inundau ochii cu zăpadă murdară şi
aveam impresia că sunt lacrimi.
(BeFe)
… pentru Teatrul Maghiar din Cluj Napoca, pentru Andrei Şerban, pentru distribuţia din Unchiul Vania-toţi actori cu nume greu de scris şi de pronunţat.
Nu mă pot abţine să nu scriu două vorbe despre acest spectacol, pe care am apucat să-l văd abia acum, din pură întâmplare (mulţumiri familiei lepedus pentru biletul sacrificat mie). Aşadar, vineri seara am fost la teatru.
Pentru mine e chiar eveniment, musai de semnat în calendar pentru că…nu-mi place teatrul. Nu-mi plac concepţiile ultramoderne ale regizorilor contemporani, nu-mi place teatralitatea mult prea evidentă a actorilor, nu-mi place sala de teatru în general, concepută în alt secol ca să adăpostească alt gen de eveniment de scenă decât ceea ce se întâmplă acum pe scenă. En fin…
Frate…am simţit la finalul cehovului de la Teatrul Maghiar că nu vreau să se termine, că aş mai sta să privesc stupefiată cum lucrează mintea unui regizor renumit, că l-aş aplauda încă minute în şir pe András Hatházi, un Vania ruso-ungurizat. Nu mă impresionează numai producţiile de amploare, dar ultima oară când am avut acelaşi sentiment a fost acum ani de zile, în faţa lui Vlad Mugur şi a Hamlet-ului lui, cu Sorin Leoveanu în rolul central, un erou shakespearian, mai punk, dar absolut genial. La Vania, se ştie deja, publicul stă pe scenă, actorii în sală, la primul act, o inversare de rol, ei-actorii se uită la noi, ne observă reacţiile. Vania este un ţăran robust, roşu în obraji, sănătos băutor de votkă, are însă o…candoare, o tristeţe în gesturi-parte pentru că iubeşte pe nevasta cumnatului său, parte pentru că e bătrân, sărac, singur şi irosit. Jocul actorului este vecin cu comedia, publicul râde, eu am râs, dar în momentul imediat următor rămâi cu rictus: te simţi prost, tocmai ai râs de drama unui nefericit.
Bogdan Zsolt-doctorul în piesă: nota 10 pentru scena cu beţia, n-am văzut pe nimeni să cadă cu mai multă pricepere de pe o scară de 20 de metri înălţime, din metal. Rilex: face parte din spectacol, surse care au văzut, din raţiuni profesionale (au filmat) piesa de 3-4 ori, susţin că Bogdan Zsolt a căzut de fiecare dată la fel, în aceeaşi poziţie…so it is safe.
Şi am mai surprins un fenomen ciudat-de-făcut-pielea-de-găină: la finalul reprezentaţiei, absolut inedită şi surprinzăzoare mereu, publicul a aplaudat minute în şir ca să vadă dacă actorii mai fac ceva…dacă mai joacă, dacă mai născocesc ceva. Fantastic, oricum. Încă mai aplaud.
ps: …şi teatrul poate fi poezie uneori.
(BeFe)
Mă opresc
să mă uit în urmă, cu reflex de ucigaş..
Sunt vitrine scumpe, vînd la reducere
haine de firmă.
Niciuna nu îmi poartă numele.
Sunt feţe de oameni pe care
i-am iubit ca pe Dumnezeu.
pe care i-am urât, ca pe Dumnezeu
pe care i-am iertat
fără să ştiu ce fac,
din pur egoism, din inimă de câine.
Sunt lucruri care
aşteaptă să le fac
să le uit
să le cer
să le păzesc…
Îmi bag mâinile în buzunar şi plec fluierând:
Ce mai contează o simplă crimă?! De pasiune.
Check this out…ushor dramatizată, discuţie ca într-un film european cu crudutza… enjoy.
AAAA: posibilele ameninţări cu moartea sunt o glumă şi trebuie tratate ca atare!! 
bianca felseghi: iti mai povestesc ceva bianca felseghi: da asta e de ras
bianca felseghi:
codruta: glory to the lord
bianca felseghi: check this out
bianca felseghi: az dim pe la 10, ma scoala andrea iacob: salut. ajuta-=ma cu ceva, ca m-a lasat una balta
bianca felseghi: am maaaaare -mare -mare nevoie de o figura feminina
bianca felseghi: la fac de teatru
bianca felseghi: la 11
bianca felseghi: ca se face ceva colaj cu figuri de femei
bianca felseghi: pentru un spectacol
bianca felseghi: never mind
bianca felseghi: zic stai ca vin.
bianca felseghi: noa, iau un taxi, ajung acolo era o sala
bianca felseghi: plina cu femei
bianca felseghi: batrane, multe din ele
bianca felseghi: si le zic la aia; hai gatam repede ca am subj de la 12
bianca felseghi: bine, te bagam peste rand
bianca felseghi: zis si facut, ma pun pe scaun
bianca felseghi: una ma filma
bianca felseghi: zice: da-ti jos gluga din cap
bianca felseghi: mi-o dau
bianca felseghi: dup-aia: liniste, va rog in sala
bianca felseghi: tate tac
bianca felseghi: se uita la mine si aia care filma ma intreaba:
bianca felseghi: cum miroase vaginul tau
bianca felseghi: ))
codruta:
bianca felseghi: io: UAT?
codruta: YOU’VE BEEN SCRIUD!!!!
bianca felseghi: ma uit la iacob: ce pulamia?!
bianca felseghi: ea: ridica din umeri
codruta: cre ca busheam in ras
bianca felseghi: habar n-am
codruta: si ziceam: mai bine fierbe-tu tu o tzatza!!!
bianca felseghi: da io ce am facut?!!!!!
bianca felseghi: cu lacrimi m-am apucat de ras
bianca felseghi: zic: trebe sa raspund?
bianca felseghi: hahahahhihihihi
bianca felseghi: aleaa
bianca felseghi: io mai tare radeam…
bianca felseghi: n-am putut sa zic nimica…
codruta: bestial
codruta: a petale de trandafiri
codruta: nu, nu, nu, stati
bianca felseghi: si pe urma am aflat ca e pt celebrul monoloagele vaginului
bianca felseghi: fucking feminists!!!
codruta: da tu
bianca felseghi: si-amu incerc sa-mi vizualizez fata cand m-a intrebat aia
codruta: cre ca ii dedicam cateva si la iacob
bianca felseghi: iacob murea de ras
bianca felseghi: “ce te-am gasit”
bianca felseghi: hahaha
bianca felseghi:
codruta: deci tre sa i-o coci la loc cumva
codruta: nu te poti lasa nerazbunata
codruta:
bianca felseghi: ) normal!
bianca felseghi: asa mi-am inceput ziua.
codruta: bestial
codruta: asta cred ca se compara cu aia cum mi-am dat io seama ca umblu cu ovaru’ lu mama pe strada in punga
bianca felseghi: uat?!
codruta: nu ti-am povestit?
bianca felseghi: nu
codruta: o venit mama la stanca sa-si faca nush ce test si ma suna sa ma duc sa-i duc ceva proba la un laborator
codruta: si io, de buna credintza, ma duc
codruta: asistenta imi da o punga mata si o hartie si adresa de laborator
codruta: era undeva pe ceva stradute pe langa spital
bianca felseghi:
codruta: varos, ashe, io imbracata flu-flu
codruta: cum mergeam asa, ma uit pe hartie sa vad ce scrie
codruta: si deduc ca tocmai car un fucking ovar intreg la laborator
bianca felseghi: IOI
codruta: asa ca m-am pus jos pe trotuar, mi-am aprins o tigara si ca sa depasesc socu’ mi-am imaginat posiile dialoguri
bianca felseghi:
codruta: “serus, ce faci” “bine, tu?”, “pai ia, cu ovaru lu mama la laborator. si, bem o bere deseara?”
(BeFe)
Ascult viori.
Au sunetul alunecător ca…
unsoarea pe pâine, bunăoară..plângăcios precum
strigătele inofensive de copil răsfăţat.
ieeeeu, mi-ieuuu…auzi?!
Ascult viori. şi am fetişuri cu mirosul pe care îl degaja oamenii
mei dragi.
Am pusee de amintiri, nici măcar proustiene, ca nu gândesc atât de profund.
dar ştiu că bluzele lui miros amărui, ca atunci când e obosit de muncă
şi mă ascultă, din complezenţă cum încerc să fac glume.
Perna pe care am dormit, capătă o simbolistică ieftină: miroase precum o îmbrăţişare, săruturi pe gât, dulceag deci, ca la hollywood.
ştiu că hainele ei au iz de vanilie, mereu spune că mai erau doi stropi în sticlă
să justifice faptul că e o…prăjitură,
ştiu că mama are gust de mere verzi, zemoase
tare, saliva cade prin colţurile gurii.
soră-mea n-are un miros definit, uneori,
când miros pagini de cărţi vechi, cu file gălbui, prăfoase la atingere
gata să se spulbere, dar încă se ţin în cotoare, mi-amintesc de ea.
De ochişorii curioşi, ahniaţi după exotisme din astea, de secol XIX.
Chimionul miroase ca bunică-mea. Nu invers.
La fel şi fornetele cu gust de pizza.
Când le mănânc, parcă i-aş muşca din mâinile rămuroase,
pe când tricotează.
(BeFe)
Mi-e uşor
să mă strecor printre degete: ca un peşte,
ca un ţipar isteric.
Cu greutate accept îmbrăţişări de om îndrăgostit-mă sperie,
Complimente - zaharicale contorsionate în prăjiturele
de păpat dintr-o înghiţitură, hap!: americanii le spun cookies…
La fel ca şi viruşilor de calculator. Infectează sistemul. Transmit diabet.
E singurătate.
Şi suntem singuri. La capăt de lume
Printre uitate lucruri personale
Ale altora.
Suntem doar noi doi
Doar o casă părăsită
Doar un pod
Un lacăt uitat deschis
-ca şi cel de pe inima mea-
doar câţiva pomi uscaţi
doar nişte crizanteme galbene
superbe
doar ochiuri de geamuri
înfricoşătoare cascate spre afară
-ca şi ideea de a fugi din ţară-
doar uşi fără zăvor
doar tu şi cu mine, urcând scările
rupte şi cusute cu buruieni
doar mâna ta pe clanţă
şi pe sânul meu stâng
doar gura mea care te înghite
-ca şi trecutul-
doar nişte ore petrecute aiurea.
Doar o viaţă ca oricare alta
Doar o altă iubire începută-trăită şi ucisă
Doar o simplă fată
Doar o frică de iarnă
Şi o căutare disperată de braţe
Confortabile şi calde
Doar promisiuni…
Doar idei nerostite.
Doar mângăieri
Şi frunze….Uau, câte frunze…
doar încă o fantezie
ajunsă realitate…
Doar noi doi. În singurătate.
Singuri.
Nu vorbim. Ne sărutăm.
(BeFe)
Sunt poezii scrise acum aproape un an. regăsite şi la propriu (după ce s-au pierdut la reinstalarea windows-ului) dar şi la figurat. Încă simt că le-am scris eu, că sunt gândurile mele acolo.
Vis
Se făcea că sunt geamuri.
Cadre albe cu nemiluita.
Oriunde mă uitam geamuri-geamuri-geamuri.
Sub geamuri
Erau balcoane.
Turtite ca nişte cuburi fără inspiraţie.
Un geam, un balcon, un geam, un balcon.
Stau în pat
Şi ascult muzica aceea care îţi place ţie.
Despre blocuri, muncitori, singurătate
Şi străzi,
Homeleşi americani
Aprinzând ziare
În tomberoane uriaşe.
Arzându-şi nenorocirile în aceste furnale improvizate.
Langă mine sunt cărţi
Multe.
Concurează, cu scrisul lor monolitic, geamurile şi balcoanele.
Şi mai e lângă mine
Locul tău.
Vis2
Plec şi nu mă mai întorc.
Acolo unde merg eu, nu e nimeni
Pe care să cunosc
Pe care să cunoşti
Acolo, mă voi speti învăţând pe pielea mea
Că viaţă e şi aceea
Ce o trăiesc zilerii
Că foamea poate fi uitată
Că muzică se chiamă şi un urlet de disperare
Că animalele sunt şi cele care omoară şi sfâşie
Nu doar
Drăgălaşe de purtat în lesă.
Că orice carte aprinde cu filele ei focul
Că orice pumn poate deveni ipoteză de teatru
Că somnul e dulce oriunde.
Plec şi nu mă mai întorc.
Emigrez.
beau licori din plante
ca sa uit.
de mine si de tine, de tot ce a fost.
Rad dusmanii, se veselesc, cand ma vad
sprijinind o masa, doar eu si o sticla, ca sa nu se miste
are un picior mai scurt.
Hai cu unicum-ul!
Dorm peste capace de bere, urmele lor
mi se lipesc de frunte, am stele in par,
cununa,
sunt insemnata
cu copite de satir, pe palme si pe talpa piciorului.
Sufar pentru pacatele lumii
mi s-a rupt zagazul lacrimilor si plang,
plang, bai,
pentru mine si tine, ca ne-am iubit si ne-am lasat,
hai cu unicumul!
Conversam despre comunism si blocuri
cu un japonez baut-care nu cunoaste injraturi in limba lui
pentru ca nu sunt,
laudam palinca, inchina-i-am un altar de pahare date pe spate,
noptile de nesomn si saruturile cu urme
iubite,
unde esti, fara tine nu miroaaaase floarea.
(Befe, in semiforma…daca m-as citi as rade)
sunt sătulă,
am mâncat porc.
Dimineaţa, la prânz şi seara.
De ignat, ficat, sângerete, jumări.
De ziua mea, cârnaţi şi tobă.
De ziua domnului, slănină şi şuncă afumată
la lumânări şi tămâie.
Miercurea şi Vinerea, de post, unsoare.
Sunt sătulă.
Dau pe dinafară de grăsime animală, mă scurg
într-o tigaie imensă (un iad)
mă coc la foc încet (domol)
mă rumenesc pe toate părţile,
mă pătrund ca să degaj miros,
să fac poftă şi altora,
mă înmoi şi mă dau de mâncare la câini. Luaţi şi mâncaţi:
Orice porc are acelaşi gust.
(BeFe)
